105 copii au luat contact cu tainele rugbiului, la Berchișești
Mini rugby pentru toți aduce în prim plan sportul ca un element de transfer în integrarea școlară, prevenția abandonului școlar și promovarea educației non formale prin sport.
Obiective:
Activități:
O primă competiție de minirugby postpandemie a fost organizată sâmbăta trecută, în sala de sport de la Berchișești.
În această primă etapă a proiectului educațional „Minirugby pentru toți”, organizată de Școala Gimnaziala Berchișești, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Fundația Te Aud România, au participat 105 copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani. Au participat atât băieți, cât și fete, care au avut un prim contact cu acest sport. Copiilor li s-au explicat regulile de bază și se speră că dintre ei se vor alege câțiva viitori rugbiști.